Gigi Becali pare sigur de calificare în dubla cu CSKA 1948 Sofia, însă bulgarii au un mare atu în dubla cu FCSB: starul Ivaylo Chochev are șanse mici să joace în meciul tur, însă speră să prindă lotul pentru partida de la București, care poate cântări decisiv pentru calificarea în turul al treilea preliminar din Conference League.
FCSB pornește în mod normal favorită în dubla cu CSKA 1948 Sofia, doar că în returul de pe „Arcul de Triumf” are șanse să joace și Ivaylo Chochev, care nu și-a revenit încă după o nouă accidentare.
Ajuns la vârsta de 30 de ani, Ivaylo Chochev promite să nu-i facă viața ușoară lui Vlad Chiricheș, în cazul în care va juca la București: mijlocașul revenit în fotbalul din Bulgaria, după ce a impresionat în campionatul Italiei, în tricoul celor de la Palermo.
Înainte de a semna cu formația de tradiție din Italia, Chochev a fost dorit de două cluburi importante din Europa: Monaco și Wolfsburg au fost în cursă pentru semnătura fotbalistului legitimiat acum la CSKA 1948 Sofia.
În 2017, Chochev reușea să marcheze în poarta legendarului Buffon, însă Palermo a pierdut clar acea partidă împotriva lui Juventus, scor 1-4. La finalul acelui sezon, sicilienii au retrogradat în liga a doua din Italia.
În 2019, Chochev a semnat cu Pescara, însă n-a apucat să joace vreun meci după accidentarea serioasă pe care a suferit-o.
Revenit în Bulgaria, Chochev este hotărât să mai bifeze măcar o bornă importantă pe finalul carierei.
Fotbalistul de care se teme FCSB rămâne o țintă pentru cluburile importante din Europa, dovadă că Panathinaikos s-a interesat de serviciile jucătorului în această vară.
Anul trecut, Chochev a fost dorit de Ferencvaros, care tocmai s-a făcut de râs în Europa, fiind eliminată de Klaksvik, o formație modestă din Insulele Feroe.
Deși nu mai joacă în Serie A, Ivaylo Chochev are și acum o cotă de piață destul de bună. Dacă Konoplyanka, vedetă adusă de CFR Cluj, mai valorează doar 500.000 de euro, bulgarul de care se teme și Mihai Stoica „face” 2,8 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Chochev a marcat nu mai puțin de 21 de goluri în ediția precedentă a campionatului din Bulgaria și a fost titular în ultima partidă oficială jucată de echipa națională: 1-1 cu Serbia, în preliminariile Campionatului European din 2024.
„Rămâne principalul pericol Chochev. A jucat la Palermo și mulți ani în Serie A. Pe mine mă miră că el a rămas atâția ani la echipa asta (n.r. – CSKA 1948 Sofia)”, spunea Mihai Stoica, la Orange Sport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2023%2F07%2FFosta-vedeta-din-Serie-A-care-i-a-dat-gol-legendarului-Buffon-marele-pericol-pentru-FCSB-in-dubla-cu-CSKA-1948.jpg)
Ivaylo Chochev, în duel cu Paulo Dybala